Articol preluat din Cariere Online
Ana Nicoleta Zafiu
Acum tânărul face un pas esenţial către independenţa financiară şi către maturitate. Startul profesional este însoţit de entuziasmul aferent unui nou început, dar şi de temerile inerente. Succesul procesului de integrare în cadrul unei organizaţii este în egală măsură responsabilitatea respectivei companii, cât şi a angajatului. Ce pot face în acest context tinerii aflaţi la început de drum profesional, astfel încât această etapă să fie una de succes?
Clarificarea aşteptărilor pe care care le au în raport cu activitatea şi compania în care lucrează
Pentru a-şi atinge obiectivele profesionale este important că tinerii să înţeleagă care sunt aşteptările companiei în raport cu activitatea pe care o desfăşoară. Însă, la fel de important este să îşi clarifice propriile cerinţe şi să le facă cunoscute. În acest fel, vor construi o relaţie profesională bazată pe transparenţă şi comunicare.
Solicitarea şi oferirea de feedback
Feedback-ul constructiv are un rol central în evoluţia profesională a angajaţilor. De aceea, este esenţial că tinerii să solicite feedback atunci când au nevoie să ştie cum sunt percepuţi la locul de muncă. În egală măsură, este necesar să-şi exprime punctul de vedere atât în relaţia cu superiorul direct, cât şi în cea cu ceilalţi colegi.
Participarea la viaţă informală a grupului de muncă
În sudarea echipei şi în integrarea unui nou membru în cadrul acesteia, crearea unor contexte în care angajaţii să interacţioneze în mod informal este esenţială. Astfel, este util pentru tineri să participe la aceste acţiuni de grup, iar dacă acestea nu sunt organizate de către companie, pot acţiona chiar ei în acest sens.
Implicarea în luarea deciziilor care le vizează activitatea
O atitudine activă în discuţiile cu privire la propria activitate sau la obiectivele setate la nivel de departament, va aduce cu siguranţă un plus de valoare atât pentru tânărul angajat, cât şi pentru echipa din care face parte.
Acţionarea în sensul îmbunătăţirii rezultatelor
Fiind la începutul vieţii profesionale tinerii sunt puşi în situaţia de a adapta ceea ce au studiat la specificul activităţii şi companiei. De asemenea, este necesar să acumuleze permanent informaţii noi. Pentru că procesul către atingerea performanţei profesionale să fie eficient este necesar că tinerii să fie deschişi la sugestiile de îmbunătăţire a activităţii. De asemenea, este util să identifice care sunt instrumentele care le pot fi utile în obţinerea rezultatelor şi să discute despre acestea cu superiorul direct.
Organizarea eficientă a activităţii
Încadrarea în termenele limita poate fi percepută de tineri că un factor de stres. În acest sens, este utilă stabilirea etapelor necesare în atingerea obiectivelor şi prioritizarea acestora. De asemenea, este recomandat că atunci când este întreprinsă o sarcina să fie evitată cât de mult posibil situaţia de a întrerupe respectivă acţiune.
Aprecierea propriilor rezultate
Tinerii au nevoie de validare constantă din partea superiorului direct. Însă pentru că motivaţia lor să fie la un nivel ridicat este necesar ca inclusiv ei înşişi să conştientizeze fiecare progres pe care îl fac şi să se bucure de rezultatele obţinute.
Construirea unui plan concret de carieră
Viaţă profesională este dinamică şi pentru ca tinerii să fie motivaţi este necesar să aibă claritate cu privire la evoluţia lor. De aceea, construirea unui plan de carieră care să conţină obiectivele pe termen scurt şi mediu, precum şi paşii necesari în concretizarea acestuia reprezintă instrumente utile. Fiecare început aduce cu sine provocări care, dacă sunt gestionate corect, îi ajută pe tineri să evolueze.
Încrederea în sine şi convingerea că indiferent de situaţie au capacitatea de a obţine cele mai bune rezultate sunt esenţiale în traiectoria profesională.
– See more at: https://www.cariereonline.ro/leadership/contribuitori/tranzitia-de-la-statutul-de-student-la-cel-de-angajat#sthash.jlGMg1KW.dpuf
https://www.cariereonline.ro/leadership/contribuitori/tranzitia-de-la-statutul-de-student-la-cel-de-angajat