Asociaţia Integra România (IRO) este o organizaţie non profit înființată în anul 2000 și care are ca scop promovarea, sprijinirea și coordonarea de activități economice, educaționale, psihologice, sociale, culturale, ecologice și cu caracter umanitar care să contribuie, în spiritul valorilor creștine, la dezvoltarea unei societăți democratice.
IRO este membră a network-ului Integra, o reţea de organizaţii de dezvoltare socio-economică. Aceasta este activă în Centrul şi Răsăritul Europei, având birouri în Slovacia, Bulgaria, Rusia, Canada şi Statele Unite, ultimele două sprijinind activitatea celor din Europa. Ca membri ai acestei reţele ne-am angajat să sprijinim dezvoltarea societăţii civile, a democraţiei şi a economiei de piaţă în România şi în Estul Europei.
Promovând o atitudine caracterizata de Integritate și Performanță ne-am propus să Investim în cei care contribuie activ la dezvoltarea comunităţii, să Influenţăm pozitiv persoanele dornice să îşi depăşească statutul actual şi să avem astfel un Impact de durată asupra societăţii în general.
Credem în capacitatea omului de a lua decizii care duc la schimbari importante in viata acestuia, in familiei si in comunitatea din care face parte. La baza eforturilor noastre stă încredinţarea că persoanele care construiesc afaceri sau conduc programe pe principii creştine pot să devină „insule de integritate” în comunitatea în care-şi desfăşoară activitatea, contribuind astfel la transformarea ei.
Dorim să contribuim la îmbunătăţirea calităţii vieţii fiecărei persoane cu care lucrăm, în speranţa că aceste persoane vor influenţa şi pe altele şi vor insufla un simţământ nou de speranţă în comunitatea şi în ţara noastră.
Suntem susținătorii educației continue, si prin programele noastre dorim să sprijinim eforturile celor care doresc să înveţe mai mult și astfel să poată face față constatelor provocări cu care se confruntă. Considerăm că fiecarea persoană merită să fie tratată cu respect şi demnitate, indiferent de condiţia lui socială sau materială. Aceasta se reflectă şi în sloganul nostru: „Noi vrem să reuşeşti!”.